Mi s-a cerut să-mi spun of-ul, legat
de statutul meu de licean. Asta, dacă aş fi avut! Dacă nu, nu. Credeţi că aş
putea să tac, ştiind prea bine cum e să fi elev de liceu, în România secolului
XX?
Credeţi că viaţa unui licean, mai e ca
în filmele lui Bănică Jr. şi Oana Sârbu? Vă înşelaţi...
Constituţia ţării prevede învăţământ
gratuit şi obligatoriu. Ete, na!
Nu e nici, nici. Pe lângă faptul că
dascălii sunt renumeraţi din banii statului, elevii sunt obligaţi să plătească
şcolii alţi bani, chiar cu găleata.
Şi da, obligaţi e cel mai bun termen.
Fondul şcolii nu mai are caracter opţional. Nici măcar formal. Ori ai
marcat banu', ori ai belit-o. Se umblă
la nota de la purtare, se ameninţă cu exmatricularea, se face scandal, dacă eşti
în a XII-a başca, te-ameninţă că nici nu te lasă să intri în examen, sau că
nu-ţi vor da diploma de bacalaureat. Aşa că, până la urmă, plăteşti!
Desigur, în Papiu de exemplu, elevii
sunt învăţaţi că cea mai bună formă a învăţământului liceal, e învăţământul
privat.
„- Doamnă profesoară – întreabă un
elev – şi dacă părintele nu are bani?”
Răspunsul a şi venit prompt!
„- Nu-şi trimite copilul la şcoală!”.
Nu avea dreptate doamna profesoară?
Păi ce? Ne batem joc? Dă-o dracului de egalitate a şanselor.
Probabil că privatizarea
învăţământului ar fi benefică dintr-un anumit punct de vedere, căci părintele
ar fi stimulat să-şi supravegheze mai
atent , plodu' ştiind că-i plăteşte educaţia. C-o singură paranteză; asta face şi
acum!
Indirect, părinţii plătesc pentru
educaţia copiilor lor! Începând de la fondul clasei şi până la ultimele atenţii
pe care trebuie să le dăm cadrelor didactive, totul înseamnă bani. Bani pe care
cineva trebuie să-i cheltuiască (era să zic, investească!)
Iar
aceşti “nababi”, sunt părinţii elevilor învăţământului românesc.
De ce, dacă învăţământul e
gratuit?
La Papiu în curte, s-au instalate
camere de supraveghere, care pe lângă aspectul înfricoşător ce-l dau şcolii, au
costat şi o grămadă de bani.
În condiţiile în care, la unele materii,
nici măcar şcoala nu are în dotare cărţi şi eşti nevoit să apelezi tot la
buzunarul părinţilor, nu e logic să mă întreb; oare ce-o fi mai important? Să
aibă elevii manuale gratuite – (nu mai spun de PC-uri, dotări IT etc, că déjà o
dau în sefe-nisme!) ca să aibă de unde învăţa sau e mai important ca directorul
să aibă posibilitatea de-a face pe poliţaiu', urmărind care elev fumează în
curte şi cine sare gardul (pe care elevii oricum îl sar!)?
În toate filmele pe care noi, liceenii români
le vedem la TV, liceenii din străinătate se duc la şcoală bine dispuşi, au o
cantină numai a lor, săli de studiu bine dotate şi profesori care predau în aşa
fel încât nu te mai dezlipeşti de scaun, întreaga oră. Şi nicăieri nu se
vorbeşte de bani! Nici pentru cadouri. Nici pentru…
În
fine! Cum e la noi?
E bine! Mulţumesc de întrebare,
domnule director! Dvs sunteţi bine? A, vă doare mijlocul…
Suntem liceeni! Adică, tineri şi…
neliniştiţi. Să nu credeţi că profesorii sunt mai liniştiţi decât noi!
La Agricol, anul trecut, un elev a
făcut pe şmecheru' şi l-a deranjat pe
profesorul ce preda la clasă. Şi care, întâmplător, era şi-un pic de
inspector şcolar.
Ştiţi
care a fost soluţia aleasă de inspectorul-profesor, ca să-l cuminţească pe
smecherul elev? I-a tras una cu pumnu', direct în ficaţi! Şi nu în “ficaţii
mamii lui”, că nu l-a înjurat, ci doar la pocnit. Scurt şi fără somaţie!
La Liceul Chimic (Emil A. Dandea) nu
mi-e nici acum clar dacă profesorii sunt într-o grevă permanentă sau lipsesc cu
desăvârşire. Un lucru însă e cert; clasele sunt mici din punct de vedere
numeric şi aproape niciodată nu este efectivul complet. Practic eşti obligat să
chiuleşti. Treci pe la şcoală, vezi că mai sunt rătăciţi vreo 2 colegi prin
sală, şi-atunci te scarpini în cap. Ce să faci? Mergi acasă. Sau, dacă chiar
vrei să stai şi ceilalţi vor să chiulească, cum se întâmplă în multe alte
licee, eşti luat pe sus – la propriu – şi cărat afară din şcoală.
Liceeni chiulesc? Da. În băi se
fumează, în draci? Da. Le stă capu' la carte?
Sigur, nu. Dar profesorilor? Idem!
Şi-am ajuns şi la aspectul cu
drogurile.
Că elevii se droghează în afară
şcolii, că o fac în interiorul şcolii, e o realitate cotidiană. Începi să-ţi
pui întrebări: cum şi-au luat ăia din a doişpea, drogurile – chiar dacă sunt
nişte amărâte de etnobotanice – dacă în timpul orelor nu poţi părăsi perimetrul
şcolii? Dar ce caută dealerii ăia de droguri, tocmai în incinta şcolii? Nu-i
vede nimeni?
Cazuri de elevi drogaţi cu
etnobotanice au fost şi în Papiu, şi în Unirea, şi în Vuia, Chimie şi lista
poate continua.
Şi chiar dacă majoritatea dintre noi,
încă privim drogurile ca pe un rău necesar, de care totuşi ne putem şi lipsi,
am destui colegi de generaţie care vor să vadă viaţa doar în roz cu picăţele şi
se droghează la greu, indiferent dacă
sunt la şcoală, în jurul şcolii sau vin de acasă deja semi-conştienţi şi cu
pupila dilatată.
Ignoranţa
şi nepăsarea asta, ne va îngropa într-o bună zi, cu totul. Sunt mulţi liceeni
care nu ştiu unde se află wc-ul într-un bow-vagon, în schimb, ştiu că 1 gram de
marijuana costă 60 lei iar etnobotanicele în juru' lui 30.
Nu vreau să critic neapărat ceva
anume, căci ar fi prea multe de spus, însă, ceva trebuie schimbat. Există
probleme iar politica struţului nu face decât să le înrăutăţească.
…………………………………………………..
Câteva
SFATURI pentru părinţi!
Dacă
bănuiţi că vi se droghează plodu'
nu
ignoraţi semnele.
Acestea
sunt:
-
Note mici la şcoală sau scăderea performantelor şcolare;
-
Izolare, închidere in sine, depresie sau oboseala;
-
Influenta excesiva a anturajului sau schimbarea prietenilor;
-
Ostilitate si lipsa de cooperare;
-
Deteriorarea relaţiilor cu familia;
-
Pierderea interesului pentru aspectul exterior sau pentru igiena;
-
Pierderea interesului pentru sport si pentru preocupările obişnuite;
-
Schimbarea regimului de somn si a obiceiurilor alimentare;
-
Prezenta drogului asupra tânărului sau in lucrurile sale;
-
Semne fizice ca: înroşirea ochilor, rinoree, răceli frecvente, scădere rapida
in greutate;
Concluzia:
dacă nu e îndrăgostit lulea, atunci sigur se droghează!
Ionel P.
2 comentarii:
Esti cu un secol in urma, amice :). La Papiu nu am platit niciodata fondul scolii si iata-ma bine mersi student, cu 4 ani de Papiu in B.
Nu vorbeam de Papiu.
Trimiteți un comentariu