Lunar, ne
dorim să organizăm câte un concurs pe teme
literare, proză scrisă, poezie, pamflet, caricatură sau fotografie, cu premii
modice în bani, (cât ne permite bugetul, pe o astfel de criză!) revanşându-ne
în schimb, prin publicarea în paginile revistei a celor mai talentate creaţii.
În plus, vom ajunge să îi cunoaştem personal şi pe talentaţii blogări mureşeni.
Tot lunar,
revista organizează şedinţe foto artistice,
pentru PICTORIALE, la alegerea frumoaselor
mureşence care doresc să-şi facă un portofoliu de fotografii şi să apară în
paginile revistei noastre.
La un
moment dat, revista va organiza un mare CHEF DE CHEF destinat tuturor BLOG@RILOR si BLOG@RITELOR care au interacţionat,
într-un fel sau altul cu revista noastră, chef la care dorim să ne cunoaştem, să
interacţionăm, şi chiar să „ne spargem în figuri”, pe ringul de dans.
Bineînţeles, totul în spriritul şi numele blogosferei mureşene.
Pas cu pas
şi revista noastră va începe să capete o altă consistenţă, căci începând chiar
cu ediţia viitoare, din luna martie, revista va avea cu 4 pagini mai mult. Şi
nu ne vom opri aici. Ne vom „dezvolta” şi noi, în ritmul paşilor mărunţi,
metodă care n-a dat greş, niciodată.
Pe viitor,
ne dorim să implicăm revista şi în organizarea de evenimente publice.
........................
Dacă aveţi
şi alte idei sau propuneri, e-mail-ul nostru vă stă la dispoziţie.
(colectivu’ de
redacţie)
Un comentariu:
Interesante propurnerile si planurile de viitor!!!
Va doresc mult succes in continuare!
Trimiteți un comentariu