vineri, 28 ianuarie 2011

Unde doriţi să găsiţi revista la vânzare?


În bucătărie, fumăraie mare. Bucătăria boss”-ului s-a transformat ad-hoc, în sediu de redacţie. Însăşi “boss”-ul stă pe scaun, gânditor, cu ţigara între degete. E linişte, dar nu pentru multă vreme. Alexa stă lângă geam, cu o ceaşcă de cafea în mână, privind aiurea pe fereastră.
-Ideea e că noi edităm o revistă! Nu un ziar. Nu “bate” deloc cu taraba unui chioşcar. Vânzătorul o aruncă de colo-colo, o aşează pe unde apucă, nu-l interesează şi vă vorbesc din experienţă. E capabil chiar să spună că nu o are, dacă nu are chef să vândă. Propun să băgăm revista doar în Mall-uri şi la Poştă şi să renunţăm la tarabagii! Avem contracte semnate cu toate firmele de distribuţie din judeţ, tarabagii, Mall-uri şi Poştă dar, aş vrea să renunţăm la tarabagii...
-Şefu’, dar nu merge chiar atât de multă lume în Mall! începu Puiu şi văzând că nu-i cade nimic în cap, continuă:… N-o să meargă lumea până în Mall, doar ca să cumpere o revistă! La chioşcuri e mai accesibil, mergi, cumperi o pâine, un salam ceva, cumperi şi revista.
Se vârî şi Lavi în discuţie:
-Şi oamenii de prin Luduş sau Târnăveni, ce fac? Vin până la Mureş să-şi cumpere o revistă?
-Vin în Mureş, ce dracu’! interveni Dragoş. Puiule, numa’ la haleală ţi-e capu’? Tre’ să luăm în vedere şi că o revistă e altceva, elegănţeală, chesti, socoteli. Ziarul e altă treabă, azi e, apoi îl rupi şi-l arunci! Revista frate, e pe-o lună şi dacă în Luduş, nu stai tocmai într-o peşteră, mai ajungi şi pe la oraş!...
Raoul stătea întins pe două scaune, cu scrumiera în poală şi o cască de la iPod în urechi. Interveni şi şefa:
-Alexa, te deranjează dacă ai cumpăra revista de la Poştă?
Bruneta scutură negativ din buclele-i negre.
-Nu, doamna Magda! De ce să mă deranjeze? O cumpăr de oriunde o găsesc. Dar şi noi trebuie să dăm banii pe ea?
- Ete, na. E gratuită pentru noi, doar noi o producem! Şefu’, dar informaţia nu circulă mai repede la chioşcurile de cartier? Parcă ajunge mai repede la oameni, nu?
-Nu contează cât de repede ajunge informaţia la oameni, ci la ce oameni! Revista e în primul rând, o revistă pentru blogări! Blogării mai umblă prin oraş, mai merg prin Mall, văd revista, o cumpără, ies dup-aia la o băută, ceva şi mai discută cu prietenii subiectele. Şi uite aşa, se răspândeşte informaţia!
Vorbise Boty. Mare lucru, el care nu spunea nimic, mai niciodată, ci era mereu de acord cu ceea ce se hotăra.
Raoul începu să râdă:
-În cartier merge tanti Gica la cumpărături şi poate mai ia un tabloid să discute la ţigară şi cafea, cu vecina! Sigur, nu cumpără ele revista noastră, ci Click magazine, cu bârfeturi! Nu-i aşa Puiule, că aşa face şi doamna măta?
Râsul a fost molipsitor. Dar nu a durat, căci “the boss” a punctat.
          -Avem o revistă. E ceva deosebit. Are “faţă” doar de Mall-uri. Şi de Poştă, că angajatele din oficii sunt drăguţe. La chioşcurile de pe bulevarde, nu ştiu ce să spun. Doar că aici, sunt întotdeauna probleme. Chiar şi dacă vreau să cer de la proprietarul unei tarabe, revistele care nu s-au vândut, ca să le duc în altă parte, unde cererea e mare, până rezolvăm treaba, intrăm în luna cealaltă. Aşa că… ce hotărâre luăm?
……………………
Notă:
          Aşteptăm şi părerile voastre.
Unde să punem în vânzare revista Blog@ru’ mureşean?
În Mall-urile din judeţ (doar 5 în Tg Mureş), (Reghin - 1 Mall) iar pentru Sighişoara, Târnăveni, Luduş, Iernut etc, revista să poată fi găsită doar la Oficiile Poştale, sau să se găsească şi pe tarabele chioşcurilor de presă, din toate cartierele, oraşele, etc etc?
Sau există şi alte locaţii, în judeţ, unde se poate rezolva să punem în vânzare revista, ca de exemplu, cluburi, magazine, etc?
Luni, 31 ianuarie 2011, va fi luată hotărârea finală!

(colectivu’ de redacţie) 

9 comentarii:

Bianca spunea...

Eu cred ca ar trebui sa o bagati si la chioscurile de ziare pentru ca nu toata lumea merge la posta sau mall. De exemplu eu personal nu merg la posta decat daca primesc vreun colet (si asta de 2-3 ori pe an) si in mall merg o data la cateva luni.
Deci...
Mai ganditi-va...eu zic sa o bagati peste tot pentru ca avantajul e al vostru.
Mai trebuie bagata cumva in universitati si licee. Cu siguranta nu se adreseaza segmentului peste 40 -50 ani...
Si primul numar sa fie gratis...ca sa vada omul daca merita sa dea banii sau nu pe ea:P pt mediatizare.
Parerea mea

Zsigmond Bathori spunea...

trebuie examinat cine e TARGETUL revistei, ce zone frecventeaza mai ales acesti oameni si acolo e cel mai indicat... zic eu! dar na, eu-s amator in asemenea chestii...

Blog@ru' mureşean spunea...

Buna. Sunt Magda.Trebuie sa facem cateva precizari. Revista nu va fi gratuita pentru ca are costuri mari. Nici nu poate fi vorba de difuzarea ei gratuita. E o afacere care trebuie sa functioneze pe criterii economice. Daca nu-si atinge targetul financiar propus, dispare de pe piata. E limpede! "Targetul uman" e si el clar definit: varsta 18/100 ani! Adica, vrem sa editam o revista cu subiecte interesante, de cultura si interes general, pe care nu le veti gasi nicaieri in media mureseana. Si va garantam ca nu va veti intalni cu subiectele noastre in ziarele sau media mureseana. Prin urmare, pentru cineva interesat sa cumpere revista noastra, nu ar trebui sa fie o problema deplasarea. Din experienta trecuta, nu vrem sa ne mai lovim de urmatorul exemplu: chiar daca distributia printr/o firma de distributie, ar fi trebuit sa acopere toate chioscurile detinute de firma de ditributie, nu exista saptamana in care sa nu constatam ca ziarele noastre lipseau de pe unele tarabe si se gaseau doar pe tarabele centrale. Prin urmare, cititorii din cartiere tot in centru ne gaseau publicatia! Ideea actuala e urmatoarea: sa distribuim doar prin cateva locatii clare, in Targu Mures, (mall/uri, posta cartiere, cate un club, licee, vanzatori ambulanti, etc) iar pentru orasele din provincie, doar prin oficiile postale. Oricum, in orasele din judet, sunt doar doua-trei chioscuri functionale. Interesul nostru deocamdata e difuzarea prioritara in Targu Mures!...

Blog@ru' mureşean spunea...

buna. Sunt Rraoul. tot nu avem somn asa ca bag si eu un comentariu. cine nu are drum prin centru? e greu de intrat in Mall-ul central, de la intersectie? Mallul are un singur chiosc, jos, la parter. sau, in Real? nu are nimeni drum? eu vad saptamanal, in Promenada, o multime de oameni. despre ce criza financiara vorbim, cand de plimbat prin malluri se plimba toata lumea??
si o noutate. Pe blog vor fi postate integral doar unele materiale: de prima pagina, vreun interviu, etc. cele legate de blogosfera mureseana, doar pe jumatate. pIctorialele cu femeile senzuale din Mures, doar 1 din 3 vor fi postate, etc. prin urmare, tot in revista veti gasi toate subiectele. Iar pentru participarea blogarilor la diverse campanii platite de revista, tot trebuie cumparata revista, ca o conditie de participare. cine participa la o campanie platita de revista si-a scos imediat banii dati pe revista caci relatia revista/blogari, prin campaniile platite pentru blogari, a fost gandita ca o mica afacere, cu circuit inchis. blogarii nu au nimic de pierdut. e de gandit.

Anonim spunea...

La orice mall e bine. toata lumea umbla prin mall. te duci si cumperi revista. daca la un chiosc nu o gasesti, ce faci?bati toate chioscurile? asa, la mall e sigur ca o gasesti. parerea mea

Nelu spunea...

peste tot unde se circula, chiar si pe strada intre masini in intersectii !
unde se vand ziare de multa vreme !

neuronul creponat spunea...

ca deobicei mă trezesc târziu. hotărârea a fost luată. nu-mi rămâne decât să vă salut, să vă felicit pentru idee şi să-mi dau cu părerea...aş vrea să găsesc revista şi în cafenele, în ceainării, prin cluburi, pe terase. acolo unde omul stă şi visează cu ochii deschişi. cu siguranţă vom avea ce citi :)
we salute you! for those about to rock...

george asztalos spunea...

salut și succes din start vă urez! e un proiect ambițios pe vremea asta geroasă din toate p.d.v. și are doar șanse medii de reușită. deci tirajul va trebui să pornească de jos, e clar. pe parcurs va crește fără îndoială. așadar e indicată varianta cu mall-uri cel puțin pentru ”luna de miere” a revistei. e părerea mea. varianta pe net să fie ca un trailer sau teaser, să deschidă apetitul bloggerilor pentru varianta scrisă. altfel dacă e identică hîrtiei veți pierde din tiraj. atenție și succes la cititori!

liber-poezionist spunea...

V-aș ruga să schimbați adresa blogului meu din Lista Bloggerilor Mureșeni pentru că fosta phoemia de pe blogspot nu mai e disponibilă. s-a transformat în blog colectiv administrat tot de mine la adresa: http://infrareal.net/
în ce privește blogul meu personal actual adresa este următoarea:
http://liber-poezionist.blogspot.com/
vă mulțumesc și sport la treabă cu revista!