sâmbătă, 5 februarie 2011

Confesiunile unei eleve nimfomane

Lavinia e o elevă de 19 ani, extravertită, cu o experienţă şi-o viaţă sexuală destul de controversată şi care l-ar termina pe tatăl ei, dacă bietu' om ar şti ce autodidactă şi precoce e fiică-sa. Fiică-sa, o reală întruchipare a Emanuelei eros-ului mureşean.
Frumoasă şi inteligentă, Lavinia are o experienţă de viaţă mult peste medie, căpătată de-a lungul adolescenţei pe care şi-a petrecut-o… ca elevă, pe băncile unui liceu mureşean!
La cei 19 ani, abia împliniţi, Lavinia s-a prezentat la redacţia noastră şi s-a oferit să-i ajute şi să-i îndrume pe tinerii adolescenţi mureşeni, blazaţi, cu diverse sfaturi legate de cuplu, sex şi dragoste adolescentină.
Lavinia se bazează pe experienţa ei în ale eros-ului, acumulată de-a lungul acestor năbădăioşi ani şi pentru că acum e în prag de sfârşit de liceu şi vrea să-şi termine studiile cu brio, din motive ce se subînţeleg, nu îi vom publica articolele cu numele real, ci sub protecţia unui pseudonim.
……………………
“… Habar nu aveam cum pana mea să încep fraza şi mi-am sunat amicul, un tip mai copilandru, un tip care ar răspunde imediat avansurilor unei pedofile ca mine, dar între noi fie vorba, aici e doar dragoste platonică; împărtăşim orice, în afară de chiloţi. Nu suntem parteneri de pat. De ce? Nu ştiu.  Nu m-am gândit încă. 
Că tot veni vorba de sex, vara trecută un amic mi-a propus un threesome (sex în trei) cu încă un prieten comun şi fiind prinsă pe picior greşit, într-un acces de mărinimie, bluff, am şi acceptat provocarea; ce putea fi mai  vibrant decât pielea mea de vampă, între doi perverşi cu ochi de vasilic. (“vasilic” vine de la Vasilică, primu' meu iubit, în instalaţia căruia mi-am lăsat fecioria, în podu' plin de fân al lu' ta'su. O să vă povestesc altădată.)
Revenind… ahh! Eram zeiţa lor! Puteam porni o revoluţie, sărutată din cap pînă în... picioare, înşurubată în penisurile lor bune, palme peste buci, vânătăi, uauuu, îmi ador bestiile!!!
(Piesa asta… “The xx-Crystalised” şi amintirile, văd că mi-au stîrnit, uauu, pofta de hârjoneală! În puii mei, unu e la facultă în Bv., celălalt n-are maşină, că i-a furat careva, bateria. Iar eu stau pe uscat şi sufăr ca proasta, de ceva săptămîni!)
Revenind la experienţa mea estivală, într-un fel n-a fost una fericită pentru că n-am reuşit să-i simt simultan. Asta poate pentru că erau prea fumaţi, pe cînd la mine nu-şi făcuse încă efectul, aşa că la început, mi-am tras-o doar cu unul dintre ei, un ţărănoi pe nume S.
          M-a căpăcit animalu', de-am mers acas vânătă! Poate nu eram pe aceeaşi undă, căci la început parcă nu eram eu. Cît timp îmi linsese ţîţele, îmi stătuse capu' la te miri ce porcării. Cum şi-o băgase în mine, auch. Am şi căscat ochii, încântată. Clar, începuse să-şi facă efectu şi jointu… Auch, m-a tras de păr!! Fuck… Ador cînd face asta. Simt înţepături şi izbucniri violente, ba a început chiar să miroase a lenjerie năduşită. Şi cît ador să mi-o dea pe la spate, să trag cu ochiul printre craci, s-o văd cum intră ţeapănă şi iese. 
Mă intreb, ce-o face tipu' celălalt? O să reuşesc să-i fac faţă? Tipu ăsta, S. - (o fi de la super-taur?) - cînd mi-o trage, oare se gîndeşte la mine ca la o isterică moartă după… ? Saaau... adoră să rupă paturile cabanei pentru că, în sfârşit, a reuşit să pună laba pe mine? Păcatul săvîrşit merită efortul trupesc depus de fiinţa mea şi felul in care scîrţîie paturile, nu fac decât să potenţeze fluturaşii ce-i simt prin stomac. Simt nevoia să ejaculeze pe sînii mei, să-i văd degtele picioarelor încleştate sub ciorapii de sfoară.
Nu auzeam decât piesa din surzimea boxelor, şi ştiam doar că cineva dirijează circulaţia în mine. Ştiam însă şi că urma să mă mai “dau o tură” şi-mi imaginam că aveam o oglindă în faţa ochilor, chiar  deasupra patului, în care imi vedeam ochii injectaţi, faţa de femeie uşuratică, crăcită si ruptă-n două. 
Cînd mă durea din cauza că S. şi-o înfingea prea tare în măruntaiele mele, uriaşă mai era, auch, de ţărran… regretam că l-am lăsat să mi-o tragă primul. Îmi doream chiar să vomit, îmi imaginam chiar că aş putea găsi o brişcă, să-i crestez ciomagu, să-i fur maşina şi să plec.
Îmi era însă jenă şi ştiam că traversam doar nişte stări diferite. Eram totuşi pornită ca la final, să-i sparg faţa şi să-i spun “mori fraiere cu ea în mână, că m-ai spart”! Tărrane… 
Când în sfârşit a terminat, chiar că îmi doream să i se usuce. Pfiu! În sfîrşit am terminat cu el, dispar să iau aer, să îmi limpezesc mintea şi să mă întreb dacă îmi doresc cu adevărat să mai continui. Şi m-am întrebat doar… exact 2 secunde! Pîn' la urmă, tre s-o duc la capăt, mi-am zis repede şi…. 
Mă retrag cu D., în cameră şi am constatat că amîndoi aveam aceeaşi stare de nesiguranţă. Mă simţeam oarecum uşurată că exista cineva care nu avea chef să mi-o tragă şi cu toate astea, am încercat. Era atît de fumat că nu i se scula! Nici măcar oralul meu absolut fantastic – (las fără sevă, în doar câteva secunde, orice potenţă, cât de tare să fie!) nu a dat roade şi observam pe chipul lui o oarecare consternare. 
Ştiam că el ţine la mine şi aveam o relaţie diferită comparativ cu a celuilalt, aşa că în final, i-am lăsat-o fleşcăită şi ne-am tolănit cracii în voie. Se terminase cu distracţia pe ora aceea, aşa că acum trebuia doar să găsesc o cale ca să mă împac cu mine. 
D. era foarte trist şi déjà imi puneam două întrebări în legătură cu el: ori e posomorît pentru că nu i se sculase, ori începea să-şi revină şi se gîndea la ce făcusem. Pe cînd S. care  în scenariu' din capu' lui prost, era un pervers devotat şi să-i fi dat două în gură, tot nu vroia să conştientizeze preacurvismul de care am dat toţi trei dovadă, pe mine şi pe D. ne apucaseră remuşcările. Şi rămăsesem şi fără jointuri… Fuck, fuck, fuck…
Un lucru e cert; oricît de bun ar fi sexu', nu-l fă cu capu' limpede!
Cît despre experienţe, aşa cum am avut eu, e bine să nu treceţi prin ele decît atunci cînd sunteţi pe deplin hotărîţi să mergeţi până la capăt.  
Confesiunile mele nu se vor opri aici, dar aştept să vă spuneţi păsurile, pe blogul revistei. Poate, cine ştie. Antidotul pot fi şi eu, la problemele generaţiei mele. Şi o fată care ştie ce vrea de la viaţă, întotdeauna  mai are ceva de spus!

Lav-inia M.

3 comentarii:

Anonim spunea...

buna sexperta voastra! asta da muiere! e turbata rau! spuneti ca e eleva? greu de crezut. nu stiu cum invata la scoala dar daca a trecut deja printr/o cuplaraie gen menaje a trois, va lua cu siguranta si bacu. ce conteaza pentru ea ca sunt 3 sau 7 profesori in comisie? categoric, fata stie ce vrea sa ajunga in viata si e clar ca nu studenta la medicina. sper ca stie ca primarul florea monitorizeaza centurile.

Anonim spunea...

daca as afla ca fata mea care e de varsta ziaristei voastre, a apucat.o pe acest drum s.ar duce de la casa mea. de ce pulicati toate porcariile care le trec prin cap la toate drogatele?

Anonim spunea...

bravoooooooooo lavinia. felicitari pentru articol. nu vrei sa dai lecti si in particular? nu vreau sa scriu despre mine, ca sigur voi va distrati;